De curand am facut o pasiune mare pentru o noua meserie: manager resurse umane sau in general tot ce implica resursele umane. Ma tot chinui sa ma angajez in acest domeniu, desigur inainte de toate pe o pozitie mai mica, de pilda un asistent sau referent. Nimeni nu te baga in seama chiar daca poate indeplinesti toate cerintele jobului. Incerci in zadar sa iti etalezi calitatile si studiile, sa te faci cumva remarcat dar ce anume puncteaza cel mai mult? Experienta!
Poi stau si ma gandesc eu, oare, la varsta de 25 de ani, cata experienta poti sa ai, de unde anume poti sa o acumulezi daca nimeni nu iti acorda nicio sansa, nici macar pe un post marunt ca sa poti avansa mai departe, nici macar o mica atentie nu ti se acorda, sa te cheme cineva la un interviu, sa te bage in seama, macar putin, ca sa vada din ce esti facut.
Problema e ca la noi in tara cel putin, multi ocupa functii importante, desi poate la icneput au intrat pe pile ori poate ca au avut doar noroc, ulterior totusi, cerandu-li-se o diploma s-au apucat ca nebunii sa faca cursuri si nu au nimic in cap. Eu traiesc asta zilnic: oameni de peste 35 de ani, colegi la cursul pe care l-am inceput, manageri sau macar inspectori resurse umane, incearca din rasputeri sa inteleaga ascunzisurile managementului, desi capul nu-i duce. Nu vreau sa fiu rea, cum zic de obicei, incerc doar sa fiu realista. La urma urmei, cred ca suntem facuti din acelasi aluat, insa unii au avut puterea sau o au sa se coaca mai repede. Eu vreau sa ma coc mai repede. Si stiu ca pot. Doar ca nimeni nu imi acorda o sansa.
Si de cand am inceput cu pasiunea asta ma indrept in toate colturile posibile sa vad ce pot invata, de la oameni cu experienta, din carti bune, rele, cunoscute sau anonime. Totusi, la final nu conteaza decat experienta. Eu incerc. Cu siguranta sunt multi in postura mea. Termini o facultate si ai o baza vasta de cunostinte dar trebuie sa te chinui sa ajungi pe o pozitie cat de cat buna, trebuie sa faci compromisuri ca sa castigi si tu un ban si mai rau de atat, trebuie sa pleci capul in fata cui nu trebuie.
Gasim pe site-uri fel si fel de sfaturi pentru a-ti completa cv-ul, pentru a-ti mari sansele de angajare, pentru a ocupa postul dorit si multe altele, dar oare ele chiar functioneaza in realitate, sau sunt pura fictiune. Gresim, mult, putin, dar in cele din urma suntem umani, o sansa ar trebui sa ni se acorde. Mai ales ca suntem tineri, dornici de munca, avizi dupa informatii cat si dupa bani. Am face orice numai ca sa primim putina recunostinta, dar la final ramanem ori cu sufletul gol ori cu buzunarele sparte.
La urma urmei, ce ar trebui in fond sa faci ca sa obtii un job bun? 200 de facultati sau sa te apuci sa lucrezi din nastere ca sa ai experienta in campul muncii?
Poi stau si ma gandesc eu, oare, la varsta de 25 de ani, cata experienta poti sa ai, de unde anume poti sa o acumulezi daca nimeni nu iti acorda nicio sansa, nici macar pe un post marunt ca sa poti avansa mai departe, nici macar o mica atentie nu ti se acorda, sa te cheme cineva la un interviu, sa te bage in seama, macar putin, ca sa vada din ce esti facut.
Problema e ca la noi in tara cel putin, multi ocupa functii importante, desi poate la icneput au intrat pe pile ori poate ca au avut doar noroc, ulterior totusi, cerandu-li-se o diploma s-au apucat ca nebunii sa faca cursuri si nu au nimic in cap. Eu traiesc asta zilnic: oameni de peste 35 de ani, colegi la cursul pe care l-am inceput, manageri sau macar inspectori resurse umane, incearca din rasputeri sa inteleaga ascunzisurile managementului, desi capul nu-i duce. Nu vreau sa fiu rea, cum zic de obicei, incerc doar sa fiu realista. La urma urmei, cred ca suntem facuti din acelasi aluat, insa unii au avut puterea sau o au sa se coaca mai repede. Eu vreau sa ma coc mai repede. Si stiu ca pot. Doar ca nimeni nu imi acorda o sansa.
Si de cand am inceput cu pasiunea asta ma indrept in toate colturile posibile sa vad ce pot invata, de la oameni cu experienta, din carti bune, rele, cunoscute sau anonime. Totusi, la final nu conteaza decat experienta. Eu incerc. Cu siguranta sunt multi in postura mea. Termini o facultate si ai o baza vasta de cunostinte dar trebuie sa te chinui sa ajungi pe o pozitie cat de cat buna, trebuie sa faci compromisuri ca sa castigi si tu un ban si mai rau de atat, trebuie sa pleci capul in fata cui nu trebuie.
Gasim pe site-uri fel si fel de sfaturi pentru a-ti completa cv-ul, pentru a-ti mari sansele de angajare, pentru a ocupa postul dorit si multe altele, dar oare ele chiar functioneaza in realitate, sau sunt pura fictiune. Gresim, mult, putin, dar in cele din urma suntem umani, o sansa ar trebui sa ni se acorde. Mai ales ca suntem tineri, dornici de munca, avizi dupa informatii cat si dupa bani. Am face orice numai ca sa primim putina recunostinta, dar la final ramanem ori cu sufletul gol ori cu buzunarele sparte.
La urma urmei, ce ar trebui in fond sa faci ca sa obtii un job bun? 200 de facultati sau sa te apuci sa lucrezi din nastere ca sa ai experienta in campul muncii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu