Animalul meu preferat

Cand eram mai mica iubeam cainii. Ii adoram cu toata fiinta mea. Latratul de dimineata parca imi punea simturile in miscare, imi oferea energie, ma facea sa ma ridic din pat ca arsa, sa fug un pic in racoarea diminetii sa alerg cu patrupedul meu. Ma fascina pur si simplu un catelus jucaus, un spirit mereu vesel in preajma, nu puteam sa trec pe langa un catel fara sa ma joc cu el. Mai rau, ii aduceam mamei aproape zilnic cate un pui ratacit, rezultat din perioada de imperechere, il spalam frumos, il ingrijeam si il voiam al meu. Macar pana venea mama de la serviciu, caci apoi se schimba total placa. Catelul ajungea la locul sau de bastina, deci in strada iar eu dupa cateva lacrimi, ma calmam cu un plan nou. Ma pacalea mereu cu figura: „lasa ca il dam la o batrana sa aiba grija de el!”.

Ei bine, acum, povestea sta cu totul alfel. Parca o data cu varsta se schimba si caracterul, iar odata cu caracterul desigur si mediul de viata cat si tabieturile. Nu zic ca de mica nu am avut o pasiune mare si pntru pisici, insa imi placeau numai cat erau mici, cat sa le tin intr-o palma, le aduceam si pe ele in casa insa erau mai usor de tinut, stand la parter, ma bucuram mereu de prezenta lor. Acum la varsta venerabila de mai bine de un sfert de secol, se pare ca latura mea feminina s-a sensibilizat mai mult si a ales pasiunea pentru feline. Si nu mai e pasiune simpla, acum pur si simplu ma uit dupa pisici ca si dupa inghetata vara. Marele meu ghinion e ca nu imi place sa chinui animalele si aflata la mai bine de trei etaje de la sol,  ma tot gandesc cum sa profit de prezenta prisicilor, daca nu in casa. Am avut cinci intr-o perioada, cinci dintr-o lovitra si toate ma copleseau cu afectiune, insa a trebuit sa pun capat echilibrului afectiv caci lucrurile luau o intorsatura negativa.

Acum cert este ca animalul meu preferat este aceasta enigmatica rasa de blanoase, indiferent de culoare, de forma sau de apartenenta ori provenienta. Acum iubesc felinele cu toata fiinta mea, iar un caine abia daca e de-o saptamana doua de mic, ma atrage sa ii ofer o mangaiere. Cred la urma urmei ne modificam clar o data cu varsta si devenim ceea ce suntem in esenta. Eu sunt o felina. Adesea agila, lenesa, dispusa sa imi impart timpul cu cei din jur dupa propriile nevoi si dispusa sa primesc afectiune fara sa ofer nimic in schimb, pentru ca in fond o felina este exact omul la maturitate sau cel putin latura aceea din el care urla dupa comoditate si iubire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu