Am urat sportul pana am avut nevoie de el

Da, stiu, nevoie de sport este intotdeauna si nu pot decat sa le dau dreptate celor care spun asta. Doar ca, din pacate, eu n-am fost de aceeasi parere pana acum cateva luni. Motivele-s foarte simple. Am crescut ca fiind o fata cu o constitutie normala, desi in copilarie eram periculos de slaba. Datorita metabolismului meu foarte bun, niciodata nu s-a pus problema castigului in greutate.

Chiar si in momentul de fata imi mentin aceeasi greutate de 5 ani, ceea ce e o dovada clara a sanatatii mele fizice. Si tocmai pentru ca n-am avut niciodta probleme nici cu celulita, vergeturile sau greutatea, ajunsesem la concluzia extrem de gresita ca n-are rost sa ma chinui cu sportul de orice fel. Si da, am tot tinut-o asa vazandu-mi linistita de viata mea fara sport multi ani. Singura miscare pe care-am facut-o mereu din placere a fost sa ma dau cu rolele, dar dupa ce mi-au ramas mici m-am lasat si de asta. Apoi, ca si cum as fi fost intr-un basm in care supranaturalul era cat se poate de natural, cum am implinit 18 ani problemele au inceput sa apara. M-am trezit cu un pic de celulita acolo, un pic pe acolo, pielea parca nu mai avea aceeasi stralucire si nici eu nu ma mai simteam prea in forma. Asadar, ma aflam in pozitia destul de neplacuta pentru mine de a face sport. Imi era extrem de sila de activitatea asta, atat de sila incat nu-mi placea s-o vad nici macar la altii.

Aici ma refer la exercitiile fizice sau jogging, nu la sporturile de performanta. Si, pana la urma, intr-o zi in care eram plina de nervi si nu stiam ce sa fac, m-am apucat de sport. Din ziua aceea nu am mai putut renunta. Ba mai mult, abia asteptam sa treaca ziua ca sa merg la o tura de jogging pe racoare, lucru valabil si in prezent! Iubesc sportul si pot spune ca e cea mai buna terapie pentru mine, cat si cea mai sanatoasa.