Ploaie potrivnica

Stabilisem, de comun acord, sa ne intilnim la ora doisprezece fix, in parcul zoologic, la citiva kilometri departe de casa mea. Ea sedea mai aproape, dar dintr-un spirit cavaleresc, adolescentin, nu m-am gindit prea mult, fiind dispus s-o intilnesc, probabil, chiar si pe Luna. Ziua incepu frumos, cu Soare luminos si cu un cer albastru, stralucitor, creindu-mi o stare neobisnuita de bucurie. Pe la unsprezece insa cerul se umplu de nori negri, amenintatori, iar putin dupa aceea incepu sa tune si sa fulgere.

Am plecat cu inima indoita, receptionind in freza citiva stropi de ploaie, apoi, pe la jumatatea drumului, citeva galeti, care ma udara pina la piele. Fata, imprastiata ca si mine, nu-si luase nici ea umbrela, si ma astepta in mijlocul gradinii uda leoarca. In mod parsiv parca, ploaia in loc sa diminueze cu trecerea timpului, devenea tot mai puternica. Ne-am adapostit o vreme sub un copac, fara prea mare folos, iar apoi, fiindca ne apucase tremuriciul si ne pierise cheful de hirjoneala, am plecat, fiecare in directia lui, spre casa, blestemind meandrele si hachitele naturii mama. Nu mult dupa aceea ne-am intilnit din nou, dar de data aceasta la spital, unde ajunsesem cu oarece complicatii pulmonare, culmea, pe o vreme splendida tocmai buna de plimbat cu iubita pe faleza. Atunci am inteles ce voia sa spuna unul dintre prieteni mei glumeti.”Cind e sa nu ai noroc, gasesti un cui si intre buzele iubitei, daca nu si in alta parte!”