Intoarce spatele trecutului

Cand am ajuns la Berlin, pret de cateva momente am uitat sa respir. Absolut tot ce vedeam era fabulos. Trebuie sa recunosc ca a contribuit si faptul ca smoching-ul pe care l-am cumparat impreuna cu Derek a inceput sa ma stranga, Karla gatind inainte sa plecam cat pentru un batalion intreg. Inainte sa intram in sala unde avea loc congresul, l-am intrebat putin rusinat pe Derek:
    - Derek, daca ma pierd, ce fac?
  Dupa ce a ras vreo cateva minute, prietenul meu cu care am calatorit pentru intaia oara in lume, mi-a spus :
    - Daca te pierzi, uita-te cateva momente la candelabrul de cristal care lumineaza sala. Apoi cauta culoarea rosie, cravata mea. Pun pariu ca voi fi singurul care va avea o pata de culoare in tinuta. De obicei, geniile de aici oscileaza intre camasa alba cu cravata neagra sau camasa neagra cu cravata alba. Totul se rezuma la alb si negru mereu. Dar stai linistit, Hoffen, nu ai sa te pierzi. Nu am cunoscut niciodata pe cineva care se  orienteaza la fel de bine ca si tine.

Recunosc faptul ca vorbele lui Derek m-au facut sa zambesc si m-au incurajat enorm. El era asa de sigur pe el, mereu stia ce sa spuna, mereu pregatit cu un sfat extraordinar, mereu gata sa te ajute.
    Dupa ce cativa doctori au tinut cate un discurs despre problemele copiilor din Africa, despre suferinta copiilor care influenteaza buna dezvoltare, despre ranile din sufletele puilor de oameni care nu se vindeca , despre cum lacrimile pruncilor raman tatuate pe obrazul fin si moale sau despre cum sufletul se vindeca atunci cand esti in preajma unui copil. Mi s-a parut destul de ciudat sa aud aceste lucruri din gura unor doctori chirurgi, dar apoi am inteles mesajul : numarul copiilor operati din cauza batailor primite acasa, din cauza neglijentei parintilor sau pur si simplu din ignorarea faptului ca puiul este bolnav, s-a dublat. Acest lucru m-a ingrijorat si m-am gandit la faptul ca ei, copiii, danseaza inainte sa afle ca exista muzica pe lumea asta si ca nu exista 7 minuni in ochii unui copil, ci 7 milioane. Cum poate cineva sa ignore copiii? Cum poate cineva sa omoare ingeri? Cine poate fi atat de crud si fara inima? Cred ca traim vremuri in care uneori  animalele cu 2 picioare se numesc simplu :oameni.
     In timpul drumului de intoarcere spre Kirimonich, Derek mi-a impartasit unele pareri ale doctorilor cu care am avut onoare de a purta un dialog. Mi-a spus ca unul dintre ei ma considera un adevarat talent, un viitor stalp de sustinere a medicinii, altul ma considera un erou pentru ca am reusit sa scap de infernul dus cu Malum , iar altul a marturisit ca ar fi minunat daca ar avea un elev ca si mine. La auzul acestor cuvinte, nu m-am putut abtine sa nu plang, am realizat cat de mult s-a schimbat viata  mea intr-o saptamana. Azi mi-am dat seama ca speranta vede invizibilul, simte intangibilul si indeplineste imposibilul.
      Karla ne astepta cu masa pusa, demonstrandu-mi inca odata ca expresia mama muncitoare e pleonasm. Cred ca Dumnezeu a creat mamele pentru ca el nu poate fi oriunde si mi-am dat seama ca nu conteaza cat de lent inaintezi atata timp cat nu te opresti.
    -Hoffen, mai serveste o prajitura. Sau mai vrei friptura?
   - Nu, multumesc Karla. Sunt satul.
   - Dar cat ai mancat? Nici macar nu te-ai atins de placinta cu dovleac. Mai doresti ceai?
     - Mama, lasa-l, a spus salvatorul Derek. Cred ca Hoffen e destul de mare incat daca mai doreste, mai cere. Sa stii ca nu trebuie sa il ingrasam ca pe porcul de Craciun, nu il taiem. Sau... mi-a venit o idee. Hoffen, sa nu-ti faci program pentru luna decembrie.
     - Derek, nu mai fa glume la masa. Sti foarte bine ca nu imi plac. Hoffen, daca te-ai saturat , e foarte bine. Eu vreau doar sa nu-ti lipseasca nimic. Acum esti ca si fiul meu.
    - Multumesc, Karla. Ma simt cu adevarat norocos ca v-am intalnit. Acum voi sunteti familia mea.

Seara a decurs placut, Derek povestindu-mi despre urmatoarea calatorie pe care o vom avea peste o saptamana la Los Angeles si seful lui, Patrik, este de-acord sa devin partener cu el pentru ca a auzit numai lucruri bune despre mine. Pe cand luna le povestea stelelor despre legenda lui Mos Ene, eu m-am retras in camera mea, dornic de odihna.

Alerg. Cerul nu mai plange de data asta, soarele straluceste mai tare ca niciodata. Instinctiv, ma opresc din alergat si incep sa privesc in jur. Ma aflu intr-o gradina mare, cu multe flori de toate culorile, iar vantul ma ia de mana si ma indruma spre singurul pom din gradina: un nuc. Frunzele ma saluta, florile picteaza tablourile lui Picasso, iar vantul continua sa ma tina de mana. E atat de placut. La umbra nucului stau doua persoane, o femeie si un barbat. Fara sa stau foarte mult pe ganduri, am alergat sa-i imbratisez. Erau mama si tata, sanatosi, bucurosi ca ma vad, ca ma pot strange in brate. Am vrut sa le spun cat de mult imi lipsesc, dar slovele nu au voit a se lega.
   - SSS, nu spune nimic, puiule. Intoarce spatele la trecut, te-am cautat pentru ca te iubim. Continua sa crezi in visele tale, in telurile tale si ele se vor indeplini. Sa stii ca noi suntem foarte mandri de tine, Hoffen. Merem am fost! Te iubim, minunea noastra!
    - Hoffen, e gata micul dejun! Haide, nu vrei sa intarzii la prima intalnire cu domnul Patrik.

Vocea Karlei ma trezise instantaneu. M-am uitat la ceas si am observat ca era oprit la ora 03:03. „Intoarce spatele la trecut” mi-a spus mama. Am luat ceasul si l-am pus in noptiera. Acum am o familie care ma va trezi mereu la timp.
             

Chiar exista minuni, eu am luat parte la una. Am lasat in urma viata pe care o duceam cu Malum si am gasit o familie iubitoare, gata sa ma primeasca in casa lor. Crede in tine, crede in fiecare zi ca se poate schimba ceva! Nu renunta niciodata, nici macar atunci cand simti ca nu mai poti! Esti foarte aproape de reusita, nu ceda tocmai acum! Esti un luptator, vei reusi! Eu am incredere in tine!