Am simtit de multe ori cu cata usurinta scot bani din buzunar pentru o toana, pentru un capriciu simplu, fie ca vreau o pereche de pantofi noi si de cele mai multe ori scumpi fie ca imi dau seama ca imi arde de o vacanta si musai sa fie una exotica. Cel mai curand am simtit asta astazi, in Centrul Vechi, stand la masa la o terasa, cu un pahar de vin in fata, la taclale cu sotul meu, inconjurati de zeci de oameni care faceau acelasi lucru.
E vineri seara, desigur, si dupa o saptamana de munca in mod cert e dreptul nostru de a ne relaxa, de a ne simti bine, chiar de a ne bucura de banii pe care ii castigam muncind cinstit si fara sa inselam pe nimeni, bucurandu-ne de o cina savuroasa si de un vin bun sau de o sampanie scumpa. Si cu toate astea ceva m-a facut sa deschid discutia asta. Printre mesele la care bucuresteni dischisiti si cu chef de viata sorbeau delicat din sofisticate bauturi, un baietel de maxim 12 ani vindea carti vechi, pentru a castiga un ban de mancare. Si nimeni nu gasea un ban sa ii dea acestui copil, fie si fara sa cumpere o carte de la el. Nu vorbesc acum aici de cersetoria organizata si supravegheata, de retelele care trateaza copiii drept port-stindard al scopurilor lor, pentru ca nu asta e obiectul meu, ci despre instinctele omenesti, despre ce simti cand vezi un copil infometat langa masa la care tu nu iti refuzi nimic. Nu ma ghidez dupa credintele vechi, haiducesti, sa luam de la bogati si sa dam la saraci, dar as fi vrut sa vad macar un singur om – chiar si pe mine! – ca se gandeste si la altii atunci cand lui ii e bine. Pentru ca intotdeauna gasim bani pentru noi, pentru capriciile noastre, in timp ce pentru a face o fapta buna suntem tot timpul prea saraci, stam prost cu banii si… de fapt, avem atatea facturi de platit…! Am vazut o singura femeie, la o masa, interesata de o carte a baiatului si care s-a targuit cu el pentru 2 lei. “Nu iti dau 5 lei, am doar 3 lei, daca vrei bine, daca nu, n-o mai cumpar!” Pe bune?! Adica de ce sa te targui pe 2 lei? Ce faci tu cu aia doi lei de care tii cu dintii?! Copilul ala le stie sigur mai bine valoarea decat pretinzi tu ca o faci!
E vineri seara, desigur, si dupa o saptamana de munca in mod cert e dreptul nostru de a ne relaxa, de a ne simti bine, chiar de a ne bucura de banii pe care ii castigam muncind cinstit si fara sa inselam pe nimeni, bucurandu-ne de o cina savuroasa si de un vin bun sau de o sampanie scumpa. Si cu toate astea ceva m-a facut sa deschid discutia asta. Printre mesele la care bucuresteni dischisiti si cu chef de viata sorbeau delicat din sofisticate bauturi, un baietel de maxim 12 ani vindea carti vechi, pentru a castiga un ban de mancare. Si nimeni nu gasea un ban sa ii dea acestui copil, fie si fara sa cumpere o carte de la el. Nu vorbesc acum aici de cersetoria organizata si supravegheata, de retelele care trateaza copiii drept port-stindard al scopurilor lor, pentru ca nu asta e obiectul meu, ci despre instinctele omenesti, despre ce simti cand vezi un copil infometat langa masa la care tu nu iti refuzi nimic. Nu ma ghidez dupa credintele vechi, haiducesti, sa luam de la bogati si sa dam la saraci, dar as fi vrut sa vad macar un singur om – chiar si pe mine! – ca se gandeste si la altii atunci cand lui ii e bine. Pentru ca intotdeauna gasim bani pentru noi, pentru capriciile noastre, in timp ce pentru a face o fapta buna suntem tot timpul prea saraci, stam prost cu banii si… de fapt, avem atatea facturi de platit…! Am vazut o singura femeie, la o masa, interesata de o carte a baiatului si care s-a targuit cu el pentru 2 lei. “Nu iti dau 5 lei, am doar 3 lei, daca vrei bine, daca nu, n-o mai cumpar!” Pe bune?! Adica de ce sa te targui pe 2 lei? Ce faci tu cu aia doi lei de care tii cu dintii?! Copilul ala le stie sigur mai bine valoarea decat pretinzi tu ca o faci!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu