Despre inutilitate

Azi m-a cutremurat un gand, unul urat, pe care tot incerc sa il ignor, sa il anulez, un gand care parca s-a nascut din bucurie, din bucuria de a exista, din multumirea eterna de a fi luat fiinta, insa in nici un caz asa.

Cine se mai gandeste in prezent ca merita, ori ca isi merita trupul, ori ca ce a primit fara nicio regula, fara nici o interdictie, lasand totul la latitudinea liberului arbitru (cum spune Biblia, dar nu, sa nu credeti ca o invoc in zadar, desi pentru mine e absenta, e ilogica, irelevanta si imbecila, dumnezeul meu e mult mai maret de atat), merita mai multa atentie, aceasta colivie, mai mica sau mai mare, dupa caz, a spiritului nostru, aceatsa colivie care ne permite sa ne bucuram de toate minunatiile naturii si a universului ce ne inconjoara fara a cere nimic in schimb, ce facem cu ea??? poate vrea doar putin respect...