Despre ce inseamna "a fi frumos" sau "a fi bun" avem cu totii cel putin cate o parere. Din pacate, parerea majoritatii a devenit parerea generala si noua definitie a acestor termeni luati deja „de-a gata” (fara a mai fi trecuti prin filtrul principiilor de viata, personale, prin sita bunului gust, bunului simt si a aprecierii proprii) a acaparat si a inceput sa conduca frumuseta si bunatatea catre superficialismul care o data instaurat, cu greu mai poate fi mazilit.
Astazi, pentru cei mai multi (o spun cu un sondaj de opinie anterior realizat) frumos esti atunci cand esti imbracat intr-un anumit fel (raspandit, copiat, imitat, tras la indiggo), cand porti anumite branduri, cand esti machiata – ca femeie- si porti dresuri groase din latex, mulate si „arati cat mai mult” (indiferent cum arati) iar bun esti atunci cand oferi ceva ce ti s-a cerut, cand faci pe plac cuiva, cand respecti dorinta cuiva (indiferent ca acel cineva te foloseste doar, indiferent ca in absenta acestei necesitati care te implica tu ramai „un fraier”). Daca nu arati intr-un anumit fel si faci nota discordanta – nu esti frumos! Nu te ridici la nivelul asteptarilor si la standardul optim de imitare si renuntare la personalitate. Daca nu vrei sau in realitate chiar nu poti ajuta din lipsa resurselor necesare ajutorului la acel moment- nu esti bun!
Esti rau si urat doar pentru ca nu esti asa cum ceilalti se asteapta sau doar pentru ca prin tine, ei nu isi pot indeplini anumite necesitati. In lipsa acestor realizari pentru viata lor, tu esti urat si rau. Si inutil.
Am observat ca esti frumos atunci cand „arati ca toata lumea”, cand porti „ce poarta toti”, cand – surprinzator- ai parul lung si porti machiaj strident (ma refer la femei) , cand corespunzi idealului deja concretizat in statui vivante care trec zilnic pe langa noi toti pe strada. La fel cum am constatat ca esti bun atunci cand esti folositor. Daca nu esti folositor esti si rau. Legatura dintre ele, cel putin una plauzibila, nu o prea vad. Si totusi ea exista. Marea masa a lansat-o. Frumusetea umana si interioara nu mai conteaza cata vreme exterior nu „arati cum trebuie”. Si pentru a arata cum trebuie sa renunti la ceea ce esti, la eleganta, la stilul personal si la bun gust de cele mai multe ori si sa te unesti cu spiritul intreprinzator de turma. Doar atunci esti frumos. Altminteri esti un ciudat care habar nu are sa se imbrace, sa se poarte, un neintegrat.
Un urat!
Tot urat esti daca nu esti ”la moda”, „cool”, „smecher”, daca apari cumva unde nu trebuie cu o carte in mana sau porti par lung in loc sa poti scurt. Esti un specimen ciudat dar nu suficient de interesant cat sa fii studiat si imitat. Nu. Personalitate ai doar atunci cand esti ca restul. Ceilalti definesc pesonalitatea ta si daca nu esti de acord cu asta, nu ai personalitate. Esti diferit in cel mai rau sens daca ai alte modalitati de a-ti petrece timpul liber decat acelea pe care toti cei pe care-i intalnesti le au. Si nu uita, esti rau daca nu aprobi asta!
Cam asa stau lucrurile in jur si cam asta e povestea de zi cu zi pe care o vad in jur si care uneori imi place, ma amuza, ma pune pe ganduri, alteori ma transforma in omul invizibil iar alteori ma lasa rece… de la atata obisnuinta. E o poveste care pare fara sfarsit, in care detaliile se adauga doar la cuprins si care tinde sa acapareze interesul tot mai multor pesoane. Dar in momentele recunoscute calendaristic – Craciun , Pasti si alte sarbatori transmitem mesaje despre frumusetea sufleteasca si bunatatea pe care altfel o luam in deradere si filosofam asupra cliseelor”. Frumusetea sufleteasca e cea mai importanta sau '' bunatatea e cea care conteaza''?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu