Ora de dirigentie

Imi vor lipsi multe, dupa ce am sa termin liceul. Sunt convinsa de asta, desi imi spun mereu ca nu am de ce sa plang la sfarsitul anului, ca abia astept sa termin cu bacalaureatul, sa incep o viata noua la facultate. Ma mint singura. Poate pe moment simt ca nu e asa, dar parca ma vad intorcandu-ma nostalgica in trecut si dorindu-mi sa mai retraiesc inca o ora de engleza. Stateam astazi si ma gandeam la cat de mult o sa imi lipseasca discutiile dirigintei mele. Nu stiu daca am vorbit vreodata de ea aici, insa fiind un profesor tanar, aceasta a reusit sa ne castige afectivitatea in alt mod decat am fost noi obisnuiti. Ne-a facut sa o apreciem datorita lucrurilor pe care ni le impartaseste. A vazut ca are in clasa doar fete, venite parca de la cititul unui basm, si a incercat, asa cum a putut ea mai bine, sa ne creeze imaginea vietii adevarate. Ea a fost cea care m-a facut sa nu spun “niciodata” niciodata, caci vom ajunge fata in fata cu situatii inimaginabile pentru noi momentan. Iar astazi, mi-am dat seama cat de mult o sa imi doresc sa ma intorc la orele ei.
Ne-a pus doua intrebari:
1. Daca v-ati vedea iubitul prietenei voastre cele mai bune, in parc cu o alta, sarutandu-se, i-ati spune ei?
2. Daca v-ati vedea tatal cu o alta femeie, sarutandu-se, i-ati spune mamei voastre?
Raspunsurile mele? La prima intrebare da, la cea de-a doua nu. Explicatia ei a venit implacabil si sincer, nu aveam cum sa nu ii dau dreptate. Nu ii spunem nimic mamei, pentru ca daca am face-o, efectele discutiei s-ar rasfrange si asupra noastra. In schimb, relatia prietenei cele mai bune cu iubitul tau, nu te implica. Uneori, mintim si alegem sa ascundem adevarul fata de cei din jur, doar pentru a nu ne rani pe noi insine. Suntem, la baza, niste egoisti.
Imi vor lipsi enorm orele de engleza si de dirigentie.