Exista un moment in care te simti atat de apasat de stresul cotidian, incat te ridici de la birou si o iei incotro vezi cu ochii.
Zis si facut: joi am plecat la Paris. Da, stiu, nu e chiar destinatia la care v-ati fi gandit. Am simtit nevoia sa pun un pic de spatiu intre mine si viata mea de zi cu zi. Si a fost o evadare de mare succes.
Joi seara am aterizat cu gazda mea pariziana intr-un bar linistit de jazz, unde ne-am duelat in cunostintele mele de franceza pana pe la 1 noaptea. Vineri m-am plimbat prin buticuri, m-am lasat impresionata de preturi, am vazut Turnul Eiffel, am explorat Monmartre-ul, am urcat la Sacre Coeur. Desi moarta de oboseala, seara am trecut dintr-un bistro in altul, finalizand cu un orez thailandez la restaurant ingramadit intr-un colt de strada. Sambata am avut parte de un adevarat mic dejun frantuzesc cu baghete, croissant-uri, unt, gem si ceai. Si nu numai atat. Punctul culminant l-a constituit recitalul de pian al lui Francois oferit in compania celei de-a doua cani de ceai verde. Asa ca am pornit cu forte refacute la o noua drumetie prin orasul de pe Sena. Am trecut pe la Notre Dame, prin Village de Saint Antoine, casa lui Victor Hugo si cimitirul Pere Lachaise. Seara am iesit cu o noua amica pe Champs Elysees intre Arcul de Triumf si Place de la Concorde, amuzandu-ne cu cate un crepes cu nutella. Duminica din nou mic dejun si in ciuda ploii interminabile o vizita la Pompidou.
Parisul este un oras atat de special! Poate la fel de special ca si Berlinul dar cu o alura mult mai “chic”, asa ca un domn in varsta cu baston si joben. Mi-a placut sa admir calatorii din metrou, sa le schitez pentru cateva secunde o poveste in spatele unui chip. M-am simtit ca acasa in ipostaza de a acorda indicii altor turisti, care isi stalceau limba intr-o franceza ravasita. In afara de nepolitetea notorie a chelnerilor, nu am nimic de reprosat. M-am adaptat extrem de repede intr-un context pana la urma cumva atat de familiar…
Zis si facut: joi am plecat la Paris. Da, stiu, nu e chiar destinatia la care v-ati fi gandit. Am simtit nevoia sa pun un pic de spatiu intre mine si viata mea de zi cu zi. Si a fost o evadare de mare succes.
Joi seara am aterizat cu gazda mea pariziana intr-un bar linistit de jazz, unde ne-am duelat in cunostintele mele de franceza pana pe la 1 noaptea. Vineri m-am plimbat prin buticuri, m-am lasat impresionata de preturi, am vazut Turnul Eiffel, am explorat Monmartre-ul, am urcat la Sacre Coeur. Desi moarta de oboseala, seara am trecut dintr-un bistro in altul, finalizand cu un orez thailandez la restaurant ingramadit intr-un colt de strada. Sambata am avut parte de un adevarat mic dejun frantuzesc cu baghete, croissant-uri, unt, gem si ceai. Si nu numai atat. Punctul culminant l-a constituit recitalul de pian al lui Francois oferit in compania celei de-a doua cani de ceai verde. Asa ca am pornit cu forte refacute la o noua drumetie prin orasul de pe Sena. Am trecut pe la Notre Dame, prin Village de Saint Antoine, casa lui Victor Hugo si cimitirul Pere Lachaise. Seara am iesit cu o noua amica pe Champs Elysees intre Arcul de Triumf si Place de la Concorde, amuzandu-ne cu cate un crepes cu nutella. Duminica din nou mic dejun si in ciuda ploii interminabile o vizita la Pompidou.
Parisul este un oras atat de special! Poate la fel de special ca si Berlinul dar cu o alura mult mai “chic”, asa ca un domn in varsta cu baston si joben. Mi-a placut sa admir calatorii din metrou, sa le schitez pentru cateva secunde o poveste in spatele unui chip. M-am simtit ca acasa in ipostaza de a acorda indicii altor turisti, care isi stalceau limba intr-o franceza ravasita. In afara de nepolitetea notorie a chelnerilor, nu am nimic de reprosat. M-am adaptat extrem de repede intr-un context pana la urma cumva atat de familiar…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu